Nu aveam cum să nu prefațăm și disputa de pe Allianz Stadion, acolo unde Rapid Vienna urmează să primească vizita celor de la Universitatea Craiova. Partida va începe la ora 22:00!
Informații esențiale + Pronostic
Deși sunt olten și susțin această formație, o să fac o analiză cât mai corectă și vă ofer de asemenea un pont la fel de corect, fără a include nicio emoție și susținere.
Din punctul meu de vedere, nu văd cum am putea să scoatem un rezultat pozitiv în această seară, austriecii dominându-ne evident la absolut toate capitolele.
În plus de asta, Rapid a început foarte slab campania, fiind învinsă în primele două partide, în urma cărora au punctat o singură dată, iar apărarea a fost surprinsă în 7 rânduri.
Nu este un lucru deloc încurajator pentru noi, deoarece aceștia sunt obligați să se impună astăzi pentru aș menține șanse reale la o accedere în fazele superioare ale competiției.
Noi suntem în schimb într-o scădere vizibilă de formă, având doar două victorii în ultimele 7 partide. În plus, există foarte multe tensiuni asupra echipei.
Să nu uităm de conflictul dintre Rădoi și Bairam, cât și despre numeroasele zvonuri din ultimul timp despre plecarea lui Mirel. S-au demontat aceste zvonuri, dar știm foarte bine cum merg lucrurile la Craiova.
În plus, oltenii fac deplasarea în Austria după un meci foarte greu susținut în ligă, contra celor de la Rapid București, partidă încheiată în extremis la egalitate, scor 2-2.
Eu am să merg pe victoria austriecilor în acest joc. Cum am spus, aceștia ne domină la toate capitolele, iar la noi se vede foarte mult oboseala în urma numeroaselor meciuri jucate.
Craiova mi-a lăsat impresia că nu poate face față și în Europa și în campionat și în momentul actual, riscă să eșueze pe ambele planuri. Acestea fiind spuse, merg pe victorie Rapid Vienna.
Pont: Victorie Rapid Vienna - Cota 1.70
Bilanț general actual: 27W-8L
Bilanț luna Noiembrie: 6W-2L

